Statele Unite se tem de un deceniu pierdut pentru economia Europei

Statele Unite se tem de un deceniu pierdut pentru economia Europei
Publicat: 12/11/2014, 18:39

„Lumea nu își poate permite un deceniu pierdut în Europa. Sunt necesare acțiuni hotărâte ale autorităților naționale și altor instituții europene pentru reducerea riscului ca regiunea să se afunde într-un declin mai profund”, a afirmat Lew într-un discurs.

Lew a estimat, cu câteva zile înainte de un summit al statelor G20 din Australia, că situația din Europa nu a permis atingerea obiectivelor de creștere puternică și durabilă stabilite de comunitatea internațională la începutul anului 2014.

În timp ce Europa dă noi semne de încetinire a creșterii economice, secretarul Trezoreriei SUA a spus că Banca Centrală Europeană (BCE) nu poate garanta singură revenirea la o dezvoltare solidă.

„Așa cum sugerează datele economice recente, măsurile BCE nu sunt suficiente pentru revenirea la creștere economică sănătoasă”, a spus Lew.

Pe de altă parte, Lew a avertizat că lumea nu poate aștepta ca Statele Unite să înregistreze o creștere suficient de puternică pentru a compensa ritmul slab de dezvoltare al principalelor puteri economice din Europa, dar și cel al Japoniei.

Comisia Europeană a redus la începutul acestei luni estimarea referitoare la creșterea economiei zonei euro la 0,8% pentru acest an și la 1,1% în 2015, de la ritmurile de 1,2% și 1,7% prognozate în primăvară.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga